Vise.

Cand eram mica speram sa fiu inconjurata de oameni iubiti mereu.Mereu aveam cate un baiat care-mi placea.Ma innroseam mereu cand eram prinsa ca ma uit la oameni mari tinandu-se de mana.Eram indragostita de iubire.Eram indragostita de povestile care se termina cu "Si el o lua in brate si ramasesera mereu impreuna".Mereu speram ca o sa gasesc pe cineva care din atata lume sa ma vrea pe mine.Sa se prosteasca cu mine, sa rada din suflet langa mine,sa ma stranga in brate, sa ma sarute pe frunte.Mereu am fost  un copil nebun, speram ca intr-o zi sa pot sa fiu invizibila,sa ascult lumea in sunguratatea ei.Si am iubit mult, mereu dadeam tot,mereu ajungeam sa sufar, era un joc, cat dai si cat primesti.Si stiu ca n-o sa ma creada nimeni cand o sa spun asta,dar, ce simt pentru el e ca si cum m-as trezi dimineata intr-un carusel.Si as pasi apoi intr-un leagan pana in nori, facand din ei vata de zahar.Si toata ziua as pasi pe norisori albastri,verzi, roz, parfumati.Si ca un copil mic, as adormi in bratele lui, in timp ce-mi citeste povesti atat de bine stiute de mine.Cel mai ciudat e cand citesc ce scriu.Fiindca ,ei bine,nu e nici pe departe ce simt.Nu sunt asa buna incat sa scriu iubirea.Iertare.Stiu doar sa iubesc.