Adio?

Nu stiu cand, cum, sau unde ai transformat iubirea asta intr-o munca de un om,program non-stop, pe post de voluntariat.Nu stiu ce te-a facut sa ma ranesti atat cat ai facut-o acum.Nu stiu nici cum, sau cand sa dispar din viata ta, stiu doar ca deja e tarziu sa ma mai cred atat de puternica incat sa pot repara tot ce noi doi am rupt pe alocuri in relatia asta.N-am vrut o relatie, am vrut o iubire.Nu te-am vrut perfect,nu te-am vrut constant, si nu te-am vrut asa.De multe ori mi-am facut si desfacut bagajele, de multe ori am plecat si de atatea ori plus una, m-am intors.Dar am ajuns in punctul in care eu nu mai pot sa lupt.Nu mai pot sa lupt impotriva ta, impotriva firii tale.Am ajuns in punctul in care mi-am consumat toata forta, toata inima, tot timpul tie.M-am luptat cu morile de vant pentru tine, mi-am calcat singura demnitatea si respectul de sine pentru tine, si nu mai am ce sa-ti ofer.Iubirea asta ma consuma cum n-am crezut vreodata ca o s-o faca.Nu mai vreau sa ma cert, nu mai vreau sa te aud tipand, spunand lucruri care nu fac altceva decat sa ma puna in genunchi.Nu in genunchi era locul meu dragule,era langa tine.M-ai cunoscut dreapta, buna si cu atatea de oferit si de primit.Imi este greu sa realizez ca din punctul tau de vedere nu merit respect, nu merit sa fiu luata in considerare.Am fost o fata care mereu a mers cu capul drept, dar am ajuns sa nu ma mai pot uita in ochii tai, fiindca mi-am plecat capul in fata ta.Degeaba.N-ai inteles niciodata ca te tratez cum astept sa fiu tratata la randul meu de catre tine, si nu ma astept acum sa mai intelegi, ma astept sa dai vina pe mine...
Dar eu nu mai vreau, nu mai pot, si nu mai am timp sa te las sa ma distrugi.