Come wake me up...

N-o sa-ti spun sa citesti asta niciodata, ca poate n-o sa pot sa iti spun asta in realitate, ca mi-ar frange inima si m-as bloca. Nu vreau sa pierd. Niciodata nu am suportat sa pierd, si mereu am stat cu capul sus. Dar las capul plecat in fata ta. Plec capul si las lacrimile sa-mi curga.Nu opri nimic, nu spune nimic, ca nici tu nu ai cuvinte potrivite. Poate esti iubirea vietii mele, poate esti cel potrivit si nu stiu eu cum sa te iubesc, poate ca inima mea iubeste prea mult si nu stie cum sa fuga mai departe, pentru ca ce iubesti cel mai mult la un moment-dat te ucide. Poate uneori sunt o tarfa nenorocita care nu te merita, poate as vrea o masina, o cina in oras in fiecare seara, si alte lucruri. Las masca jos. Poate incerc sa te schimb, pentru mine, poate totusi vreau sa te transform intr-un om mai bun, pentru ca nu stiu cum sa ma transform eu. Poate ar trebui sa ma lungesc pe pamantul gol si sa las cerul sa-mi raspunda la intrebari. Poate ca nu te plac tot timpul, poate uneori nu simt nevoia sa vorbesc cu tine mai mult de doua minute, dar am momente cand sunt singura si nodul din gat nu pleaca si te-as chema, dar apoi ma gandesc ca eu te alung, eu ridic un zid intre noi, mie imi e teama, pentru ca vreau sa ma ridic la inaltimea asteptarilor tale, pentru ca vreau sa te ridic pe un piedistal. Vreau sa simti ca iubirea pentru mine te ridica, dar apoi ma urasc, poate n-ar trebui sa te schimb, nu? Sa te iubesc asa cum esti... Poate ca fiecare piesa imi aminteste de tine pentru ca pentru tine e facuta, poate ca sunt superficiala, orgolioasa, mincinoasa, cu doua fete, materialista nenorocita ... Obisnuiam sa plangem ca idiotii la telefon si sa ne juram iubire eterna, cum dracu' sa stiu ce trebuie sa fac? Cum dracu' sa stiu sa te fac sa ma iubesti in fiecare zi cand tu vezi in mine doar frica, frica de responsabilitati, frica de iubire, frica de mine...Am sufletul plin si inima goala, pentru ca fiecare cuvant spus in graba te departeaza mai mult, si atunci eu raman aici... Poate am ajuns in stadiul ala in care vezi prin celalalt, traiesti prin celalalt, vrei ceva mai bun pentru el, si te uiti in oglinda si nu esti atat de buna, pentru ca esti doar o copila proasta care nu stie cum sa iubeasca. Gandesc prea mult, dorm prea putin, rad prea putin, iubesc prea putin, stau sa ma bucur de moment prea putin, si asta sunt, prea putin.
Stiu ca tu nu crezi asta,cred ca am invatat de la tine sa nu ma cred deajuns pentru cineva, dar ma doboara tot ce sunt, mereu am lasat ceva sa plece, si nu stiu nici pana acum cum sa-l aduc inapoi.
Nu vreau certuri tampite, nu vreau o umbra a unui inel pe deget, nu vreau sa te privesc si sa stiu ca puteam sa fac mai mult. Poate ar trebui sa ma bazez pe tine mai mult nu? Poate ar trebui sa ma uit in ochii tai ca intr-o oglinda, poate pentru prima oara ar trebui sa te las sa ma salvezi de mine si sa ma trezesti la realitate. Du-ma departe si invata-ma sa fiu bine langa tine.
Si imi pare rau de natura mea de proasta indragostita si speriata. Mereu am fost fricoasa, mereu...
Dar tu, esti bun, iubitor, dragut, grijuliu, poate uneori incapatanat si inca infantil, poate spui si tu lucruri care n-ar trebui spuse, poate ne e prea bine si avem nevoie de un strop de drama.
Dar poate esti un idiot care la fel ca si mine s-a indragostit, un copil care mereu se intoarce sa ma vada plecand, un nebun care imi aduce flori cand ne certam, care ma lasa sa mananc bomboane toata noaptea, un tampit cu care ma bat cand n-am ce face, un om care ma strange in brate cand nu intelege de ce plang, care ma suna inapoi dupa ce-i inchid, si poate meriti sa stau, poate ar trebui sa stau, poate n-am alta alternativa decat sa stau, fara sa zic nimic,doar sa stau. Fara intrebari ironice, fara sa mai pretindem ca nu ne iubim deajuns, fara sa cerem atentie, fara sa ranim pe celalalt ca sa ne mandrim cu cat de bine stim sa-i pansam rana.



Imi pare rau daca credeati ca am incetat sa scriu despre El.